Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru COPITA DE CAL

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 55 pentru COPITA DE CAL.

Emil Gârleanu - Calul

... încet, purtându-și stăpânul . Apoi plecă pe drumuri lungi, prin locuri străine și depărtate. L-au necăjit îndelung până să-l învețe cu viața înfrânată de zăbală și pinten. Când s-a dezmeticit bine-bine, era de mult deprins cu șaua și știa chiar ceasul de dimineață la care pornea înspre câmp ca să-și poarte călărețul, prin fața regimentului, în văzul sutelor de cai ce stăteau nemișcați la strigătul goarnei, ca și oamenii de pe ei. Și nu mai putea de mulțumire când, după alergările prin vânt și ploaie, se întorcea în grajdul în care îl aștepta nutrețul. După câțiva ani porni la un drum mai ... săbiile scoase, se simți mânat la moarte într-un vârtej înspăimântător. În față le răsări deodată un alt vârtej, și se loviră într-un vălmășag de glasuri, de vaiete, de împușcături. I se păru că nu mai e scăpare, se avântă, sări peste trupuri de oameni și cai, și, în goana nebună, își duse călărețul departe, despărțindu-l de ai lui. Un zid de săbii se înălță deodată împrejurul lui și-l opri. Atunci se ridică în două picioare, se întoarse și se aruncă orbiș înapoi. Simțea că pe

 

Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul

... Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul Calul, vulpea, lupul de Ion Heliade Rădulescu O vulpe copilandră ce-abia se apucase De-aceea ce-nvățase, Să calce-n urma mă-sii, în pungă fără bani, Să cumpere la gâște, găini, cocoși, curcani... Porni din vizunie, Prin crâng ... cap pletos și mare, E roșu, pătat, negru, gălbui? Ce piele are?" [1] "D-istoria naturii o știi că n-am habar, Nu mă cunoști de dascăl, geambaș ori maimuțar. La ce mă-ntrebi, cumetre, nu mă pricep de loc: Îți spui că-i «ăla mare, un frunteș dobitoc»." Așa vorbea-ntre ei Meseriașii mei; Și-n sfatu-nsuflețit Nici prinseră de veste Când, iat', au și sosit La locul de poveste: Chiaburul, teleleica, acum gătea de masă. Iar calul, cât îi simte, pășunea pe loc lasă, Pe loc în vânt înalță cap falnic, fioros, Și nările-i se umflă; un ochi ... tulise republica plângând. Deslușit ne dovedește Fabula ce am citit Că viclenii își fac planuri, Dar nu-n veci au izbutit. [3] 1838 Note [1] De pe atunci se formase soțietatea rodiniană, ce în numele dreptății se arma cu calomnia, nedreptatea și despotismul cel mai crunt. [2] Aluzie la căpitanul zișilor ...

 

Vasile Alecsandri - Serb-sărac

... Vasile Alecsandri - Serb-sărac I Pe-n mijloc de Țarigrad, La cișmeaua lui Murad Primblă-mi-se Serb-Sărac Pe-un cal negru din Bugeac, Voinicel și sprintenel, Dar sărac ca vai de el! Cu saia îmbăirată Și șalvari de ciorcă lată, [1] Cotul cinci galbeni luată, Cu cămașa de mătase, Vițele-mpletite-n șase. [2] Cu picioarele-ncălțate În opinci înhârzobate: Hârzobul Și galbenul, Nojița Și leița, Cureaua Și paraua. Primblă-mi-se-n ... întărta, Pe toți turcii-i întrecea Și-nainte se ducea. Vai! de fata hanului, Hanului tătarului, Nepoata sultanului! lată, iată Serb-Sărac Pe-un șoimuț de la Bugeac Că venea, mări, venea Cuvântul de-și împlinea. Pe căzlaru-l ajungea, Ajungea și întrecea! Iar căzlaru-l viclenea Și din urmă-i tot răcnea: ,,Copilaș cu cal de foc! Oprește negrul pe loc, Că-i pică potcoavele Și-ți răpune zilele." Serb-Sărac descăleca, Potcoavele cerceta... Nici un cui nu le cădea! Dacă ... arapu-l urmărea. Punea scară Lângă scară Și oblânc Lângă oblânc Și dârlog Lângă dârlog, Și din fugă cum venea El în scări se-nțepenea, De căzlari s-apropia Două palme-n ceafă-i da, De ...

 

Vasile Alecsandri - Strigoiul

... umbre sta în vale, Ce, cuprinse-n dulce jale, Amor vecinic își jura. Iar pe-o culme-n depărtare Se vedea mișcând la zare Un cal alb, copil de vânt; Coamele-i erau zburlite, Ș-a lui sprintene copite Săpau urme pe pământ. Nu te duce, nu, bădiță! (Zicea blânda copiliță Cu ... a răspuns; Ci, strângând-o cu-nfocare, După-o dulce sărutare, Repede s-a depărtat Și, sărind cu veselie Pe-al său cal de voinicie, În văzduh s-a afundat. * Cine-aleargă pe câmpie Ca un duh de vijelie Într-al nopții negru sân? Cine fuge, cine trece Pe la ceasul doisprezece?... Un cal alb, cu-al său stăpân! Vântul bate, vâjâiește, Falnic calul se izbește, De se-ntrec ca doi voinici. Dar prin neguri iată, iată Că lucesc pe câmp deodată Mii de focurele mici. Ele zbor, se depărtează. Zboară calul, le urmează, Pășind iute către mal. Stai, oprește!... de pe stâncă, În prăpastia adâncă Au picat stăpân și cal! Și-de-atunci în fund s-aude Gemete, blăstemuri crude Care trec pe-al nopții vânt. Și ...

 

George Coșbuc - Fata craiului din cetini

... miez de noapte lasă Ăst loc fără norocuri și trist întoarnă-acasă. Și Tabără-i vorbește: Ispravă nu-i nimic? Degeaba tu, Zorilă, porți nume de voinic!... Acuma Grangur iese, la staule grăbește Și-alege-un șoim, a cărui copită strălucește De-argintul din potcoavă; apoi blândul fecior Încalecă și pleacă cu gânduri și cu dor Să capete pe fata crăiască de soție: Pe fată de-o câștigă, câștigă-o-mpărăție! Trecut-a munți și dealuri și culmi a străbătut, Prin șepte țări de-a rândul, ca vântul a trecut Și-a mers și zi și noapte prin țări nenumărate Și-n urmă ... mir!... Atunci în genunchi cade viteazul Trandafir: Întorc, ci iar m-oi duce, căci nu doresc nimică, Decât să-nving, părinte, pe dalba Viorică, Bujor de primăvară, cu ochi de brebenei; S-arăt că eu-s pe lume mai mult ca frații mei! Dar n-am un cal de seamă, precum aș vre să fie; Oh, dă-mi, înalte tată, un cal năzdrăvan mie, Dă-mi Cal-Vestit-din-Spumă, cu păr întraurit! Atunci Tabără plânse din greu și i-a vorbit, Cu inima sfărmată

 

Vasile Alecsandri - Șalga

... răsunând? Nu știu, maică, ciobanii Rătăcit-au cârlanii, Ori drumul au rătăcit, Ori haiduci i-au năvălit?" Baba soacra răspundea: ,,Mergi, te culcă, fata mea, De ciobani nu te-ngrija, C-așa bucium' ei cu dor Când le-i dor de casa lor." Soacra bine nu sfârșea, Șalga iar că auzea Glas de bucium răsunând, Pân-în suflet răzbătând. ,,Hei! copii, copii argați! Somnul dulce voi lăsați, Ș-un cal iute-mi înșăuați, Puneți șaua bărbătește, Să încalec voinicește." Ea pe cal se arunca Și spre Dunăre-alerga Hăulind și chiuind, Buzduganul învârtind. Cât haiducii o zăreau, Loc de fugă nu găseau, Iară Șalga-i urmărea Și din gură-așa răcnea: ,,Ian așteapt' așteapt' asteaptă Să luptăm la luptă dreaptă, Căpitan Caracatuci, Vătăjel peste ... șoimii și a-i deprinde la vânat precum se face și astăzi cu coroii, și se vede că meșteșugul lor era foarte vestit, de vreme ce șoimii făceau parte din tributul ce se plătea sultanilor după închinarea Moldovei. Acest tribut ce purta numele de dar spre semn de închinare se compunea din 4000 galbeni, 40 iepe și 24 șoimi. Șoimul se vede ades figurând în balade ca imagine de

 

Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei

... omul care-o vede, răpit, uimit simțește Că parcă se renaște, că inima lui crește, Că trece lin din iarnă în dulce primăvară, Că mii de păsări cântă în sânu-i și pe-afară. Ea are-o față albă de flori de lăcrimioare Și ochi cerești, albaștri ca floarea de cicoare, Ș-un păr ce strălucește pe fruntea sa bălaie Căzând, fuior de aur, de-a lung pănă-n călcaie, Încât pe câmpul verde când trece zâmbitoare Se pare c-o urmează prin aer fulgi de soare. Ea poartă haine scumpe, ușoare, descântate, Din fire de păianjen țesute și lucrate, Prin care tainic saltă luciri de forme albe, Comori atrăgătoare ca visurile dalbe, Precum acele slabe văpăi tremurătoare Prin frunze răspândite de luna gânditoare. Aprinșii ochi ai nopții în juru-i scânteiază, Formând cununi de raze pe fruntea-i ce visează, Și lunecă pe sânu-i, rai alb de fericiri, Voind ca să pătrundă prin ițele subțiri. Seninul dulce-al zilei, râvnind acea minune, Din soarele-răsare și pân la soare-apune Se-ntinde ... fâlfâitoare, Ea pare și dispare, răpită de cal

 

George Coșbuc - Rodovica

... mie-mi părea, cum priveam, ceva sfânt, O mamă-n genunchi, adiind-o p-obraz Pe fiică-sa, astfel stă Maica-n privaz La crucea de lemn din Golgota. Tu, Vică, m-auzi, Rodovica? Socoți, C-așa-i de când lumea și nu mai mor toți; Și haida, că doară tu nu ești de plumb, Tu dragostea mamei și-al mamei porumb, Mă faci tu să plâng eu de tine! Că nu-ți mai stă gândul la fus și la tort, Totuna-i, dar răul din viu te dă mort, De rău mă tem, Vică, mă tem de Ceas-rău, Și vezi că stau satele-n plânsetul tău Să nu te gândești că-ți stă bine! Și lung o sărută și-o strânge ... I-a-ntrat până-n creieri copita de cal, Și-a doua zi Nandru, pe pat în spital, Muri sub cuțite de medici. Și, când a prins veste de mortul recrut, A râs cu amar și din greu a gemut Copila: de ...

 

Alexandru Macedonski - Ospățul lui Pentaur

... Alexandru Macedonski - Ospăţul lui Pentaur Ospățul lui Pentaur de Alexandru Macedonski Templul nalt ce e din piatră cu-ngrijire prelucrată În inscripții hieratici răspândite cu belșug Prin al soarelui praf de aur scânteiază și s-arată Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug. Pe sfințenia tihnită stâlpi de umbră priveghează, Pe când flăcări parcă urcă din nisipu-n zare-ntins; Uși de bronz întredeschise pe-adâncimi ce-nfricoșează Întunericu-l frământă cu năluci de aur stins. Sfinxi pe socluri de-alabastru așezați pe două rânduri, De la scara care duce pe platforma de porfir, Roși de vânturi, arși de soare, dar senini de orice gânduri, S-odihnesc cu moliciune printre flori de trandafir. Dar în sala hipostilă, împrejurul unei mese, Pentaur, poet și preot, stă cu oaspeți numeroși, Cupe de-onix se ridică, daruri scumpe, lui trimese De Ramses și de curtenii cei avuți și generoși. Dintr-o singură fereastră cade-o trâmbă luminoasă, Ce-nfășoară comesenii într-un nimb strălucitor, Fundul templului se pierde sub ... regelui pericol, și sub două mii de care Uruind pe roți de-aramă face câmpu-a tremura. Un torent ce-și prăvălește cursul de ...

 

Vasile Alecsandri - Toma Alimoș

... Ca cinci frați de la o mumă, Ședea Toma Alimoș, Boier din Țara de Jos; Ședea Toma cel vestit Lângă murgu-i priponit Cu țărușul de argint Bătut negru în pământ; Și pe iarbă cum ședea, Mândră masă-și întindea Și tot bea și veselea Și din gură-așa zicea: â ... ncet mi se scula, Peste câmpuri se uita Și zărea un hoțoman Pe-un cal negru dobrogean, Pe-un cal sprinten voinicesc… Plătea cât un cal domnesc. Hoțomanul nalt, pletos Cum e un stejar frunzos, Era Manea cel spătos, Cu cojoc mare, mițos, Cu cojoc întors pe dos, Și cu ghioaga ... încinsul brâului, Deasupra buricului, Unde-i greu voinicului. Toma crunt se oțerea… Mane-n scări se-nțepenea, Dos la fugă și punea. — Alelei! fecior de lele! Căci răpiși zilele mele! De te-aș prinde-n mâna mea, Zile tu n-ai mai avea! Și cum sta de cuvânta, Mațele și le-aduna, În coșuri și le băga, Pe deasupra se-ncingea Și la murgu-i se ducea Și cu murgu așa grăia ... meu voinic! De ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer

... cât se pierde ochiul în zare. Cerul acoperă ca un coviltir de argint aria pământului. Ușa colibei se deschide. Kira, într-o dulamă cu hărșii de vulpi, se repede înspre Cornul-Caprei și privește neclintită. La o fugă de cal, acolo unde cerul se împreună cu pământul, se zărește un vălmășag de oameni care călări, care pe jos. Ei vin și vin încet. Vin prea încetinel... Kira se cutremură. Vin și vin domol. Chipurile lor uscățive, cu ... și glasul lui te îngheață ca bătăile crivățului, căci a sosit pe vânturi, pe fulgere și viscol. Ș-a strâns grămezi de mahmudele ca jăraticul, zestre pentru sora sa, șaluri de Țarigrad și chihlimbare cât oul de găină; iar zestre sieși: carabine ferecate și hangere de seraschier. Acum, în toiul verii, ar dori să zboare la pândă, unde Șuercopilul, luând din cătare în cătare conacul isprăvniciei, își uită de trândăvia din răspântia căilor singuratice. Din depărtare s-auzi încetinel un cântec prelung: — La crucea de iatagane De te-aș prinde, cațaoane, Să-ți dau foc la fustanele, Să scape țara de ele, De lepră și de belele... — Vin! zise Șuer, sărind

 

   Următoarele >>>